Misiunile pompierilor timișeni în primul weekend din luna noiembrie
În acest weekend, salvatorii timișeni au gestionat peste 145 de situații de urgență înregistrate în județul nostru. În perioada 01.-02.11.2025, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină la 118 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
De asemenea, în acest weekend, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. În acest sens, echipajele operative au intervenit în urma producerii a 15 incendii, 5 accidente rutiere, 5 deblocări de ușă, precum și în alte 2 situații de urgență.
Din totalul celor 15 incendii, cinci s-au produse la locuințe, unul într-un apartament și unul la o anexă gospodărească, unul s-a manifestat la un autoturism, iar alte șapte la vegetație uscată și deșeuri.
**
Pune viața familiei tale pe primul loc și protejeaz-o printr-un simplu gest: instalează detectoare de gaz și incendiu.
Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate.
De aceea, ele pot avea un rol decisiv în limitarea efectelor unui incendiu sau pot preveni o acumulare de gaz cu consecințe dezastruoase.
Nu uitați: un comportament preventiv și cunoașterea regulilor de bază pot face diferența în situațiile critice. De aceea, este important să ne informăm din timp. Platforma Fii pregatit și aplicația DSU oferă ghiduri și informații esențiale despre primul ajutor, cutremure, incendii, fenomene meteo periculoase și multe altele.
Pentru alte informații, persoană de contact: purtător de cuvânt plutonier Zorița MIRCOV, 0749402710.

