Maratonul Resuscitării revine la Timișoara

Uneori, diferența dintre viață și moarte o face intervenția primului om care ajunge lângă victimă. Acest om poți fi chiar tu!

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, timișenii sunt invitați să participe la cea de-a IV-a ediție a Maratonului Resuscitării, un eveniment dedicat educării și instruirii populației în acordarea primului ajutor, cu accent pe recunoașterea stopului cardiorespirator și aplicarea corectă a manevrelor de resuscitare.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 11:00–21:00, la Iulius Town Timișoara, în zona Atrium, în proximitatea Ginkgo Cafe. Gazda evenimentului pentru al patrulea an consecutiv, Iulius Town continuă să susțină această inițiativă dedicată comunității, punând la dispoziție spațiul necesar desfășurării activităților. Participarea este gratuită, nu necesită înscriere prealabilă și este deschisă tuturor celor care doresc să dobândească abilități practice esențiale pentru salvarea unei vieți.

Maratonul Resuscitării își propune să aducă mai aproape de oameni informațiile și deprinderile care pot face diferența între viață și moarte în situații de urgență. În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut fără intervenție reduce semnificativ șansele de supraviețuire. Până la sosirea echipajelor de intervenție, reacția rapidă și corectă a persoanelor aflate în apropierea victimei poate fi decisivă.

A ști să acorzi primul ajutor nu este doar o abilitate utilă, ci o responsabilitate față de cei din jur. Un membru al familiei, un coleg, un prieten sau un simplu trecător poate deveni, într-un moment critic, prima verigă a lanțului supraviețuirii. Tocmai de aceea, familiarizarea populației cu manevrele de resuscitare și cu intervenția în situații de urgență reprezintă un demers de importanță majoră pentru siguranța întregii comunități.

Pe parcursul evenimentului, participanții vor beneficia de instruire practică, sub îndrumarea personalului specializat și a instructorilor, având posibilitatea să exerseze direct pe manechine de resuscitare. Activitățile vor include:
 Resuscitarea cardio-pulmonară (RCP) – învățarea tehnicii corecte de efectuare a compresiunilor toracice;
 Dezobstrucția căilor aeriene – însușirea manevrelor de intervenție în cazul înecului cu alimente sau al altor obstrucții;
 Utilizarea defibrilatorului automat extern (DAE) – familiarizarea cu folosirea acestui dispozitiv în situații de stop cardiorespirator;
 Pregătirea pentru situații de urgență – informații despre alcătuirea unui rucsac de urgență și resursele necesare în primele 72 de ore ale unei situații de dezastru;
 Simulări de intervenție în realitate virtuală – exersarea reacției în diferite scenarii de urgență.

Unul dintre obiectivele principale ale evenimentului este acela de a demonstra că manevrele de prim ajutor pot fi învățate de oricine, indiferent de vârstă sau de pregătirea profesională. Nu este necesară experiența medicală, iar participanții pot lua parte la activitățile practice pe parcursul întregii zile, în funcție de disponibilitate.

Maratonul Resuscitării este un proiect național inițiat de SMURD Cluj și extins la nivelul întregii țări de Fundația pentru SMURD. La Timișoara, evenimentul a devenit o inițiativă importantă de educație pentru sănătate și siguranță publică, contribuind la formarea unei comunități mai bine pregătite să intervină în situații critice.

Ediția din acest an este organizată de Fundația pentru SMURD, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș și UPU-SMURD Timișoara, cu sprijinul partenerilor implicați în susținerea acestui demers.

Organizatorii adresează o invitație tuturor timișorenilor, indiferent de vârstă sau profesie, să participe la Maratonul Resuscitării și să transforme câteva minute de învățare într-o competență care poate salva o viață.

Vă așteptăm sâmbătă, 14 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 21:00, la Iulius Town Timișoara!

Mai multe informații despre eveniment și programul activităților sunt disponibile pe site-ul oficial: https://maratonulresuscitarii.ro/

Purtător de cuvânt locotenent Elena Rădulescu, telefon 0749402710
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE