ZI DE FOC PENTRU POMPIERII TIMIȘENI

În ultimele 24 de ore, pompierii militari timișeni s-au aflat în serviciu operativ și au asigurat răspunsul la 71 de situații de urgență astfel: 12 incendii, 1 asigurare măsuri specifice la un accident rutier, 1 misiune degajare copac căzut în Timișoara, 1 căutare-salvare persoană căzută în apă, 54 de intervenții ale echipajelor SMURD și 2 alte intervenții.

Din cele 12 incendii, 8 intervenții au fost pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată. În 
urma acestor incendii, au ars aproximativ 25 h de culturi agricole (lan de grâu), 10 h de vegetație uscată
și în jur de 10.000 kg deșeuri (resturi materiale de construcții). 


În jurul orei 16:00, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de 
vegetație la intrare în localitatea Satchinez. Incendiul s-a manifestat pe ambele părți ale drumului 
județean DJ 693, afectând aproximativ 25 h de culturi de cereale (grâu), iar fumul dens a redus 
vizibilitatea, astfel fiind nevoie de intervenția unui echipaj de poliție pentru a opri circulația rutieră până 
la finalizarea intervenției. 


De asemenea, în localitățile Variaș și Periam, incendiile de vegetație s-au manifestat în câteva 
grădini, punând în pericol de incendiu locuințele.


Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 4 incendii la locuințe, după cum urmează:
- Incendiu contor electric la o anexă, în comuna Giroc;
- Incendiu panou electric în casa scării, municipiul Timișoara, str. Eugeniu de Savoya;
- Incendiu acoperiș casă în localitatea Darova (aproximativ 20 mp de acoperiș afectat);
- Degajări de fum de la o oală uitată pe foc, municipiul Timișoara, Cal. Bogdăneștilor.

Pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare, au intervenit prompt cu o autospecială de stingere 
cu modul de descarcerare, la un accident rutier produs pe raza localității Periam, în jurul orei 18:40. 
În accident a fost implicat un tractor, în care se afla doar șoferul care nu a necesitat îngrijiri 
medicale, și un autoturism, în care se aflau 5 persoane (3 adulți și 2 copii). Cele 5 persoane din 
autoturism au fost evaluate medical la fața locului, prezentând ușoare traumatisme și escoriații, însă au 
refuzat transportul la spital.


O altă intervenție majoră a avut loc în Timișoara, în jurul orei 18:35, când, printr-un apel la 112, 
am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane căzute în Canalul Bega.
La fața locului s-au deplasat de urgență 14 pompieri cu 2 autospeciale de primă intervenție și 
comandă cu modul de descarcerare, 3 bărci, 1 autospecială și un echipaj de scafandri, 1 autosanitară 
SMURD tip B și o autosanitară SMURD tip C (cu medic), din cadrul celor 2 Detașamente din Timișoara 
și o autospecială de primă intervenție, o barcă și 2 pompieri din cadrul Stației Buziaș.
Victima (sex masculin) a fost extrasă de echipajul de scafandri, după aproximativ 2 ore de 
căutări, și predată echipajelor medicale care au efectuat protocolul de resuscitare. Din nefericire, aceasta 
nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.


Reamintim cetățenilor că este foarte important să respecte măsurile de prevenire a incendiilor 
atât la locuințe, cât și la vegetație uscată. Totodată, le recomandăm acestora să meargă la scăldat 
doar în spațiile special amenajate pentru astfel de activități și să respecte regulile privind scăldatul în 
zone interzise.


Pentru a rămâne informați și în siguranță în orice situație de urgență, vă rugăm să accesați 
recomandările de pe platforma națională de informare preventivă www.fiipregatit.ro și aplicația DSU.

Pentru alte informații și detalii, persoană de contact: purtător de cuvânt locotenent
RĂDULESCU Elena, 0749402710