Prevenirea incendiilor izbucnite la locuințe
De la începutul acestui an, s-au înregistrat în județul nostru, peste 250 de incendii izbucnite la locuințe și anexe gospodărești, soldate cu pagube materiale semnificative și 6 victime decedate. Dintre acestea, un număr de 47 de incendii au fost cauzate de utilizarea coșului de fum defect sau necurățat, fiind a doua cauză cea mai frecventă de incendiu.
În contextul prevenirii acestor evenimente, aducem încă o dată în atenție câteva recomandări esențiale privind exploatarea coșurilor și burlanelor de fum:
Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm.
În spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.
Se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului.
Coşurile se vor prelungi deasupra acoperişului cu cel puţin 60 cm.
Se va realiza curăţirea anuală a coşurilor de evacuare a fumului, de către personal specializat în domeniu.
Constituie contravenţie la normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei - neexecutarea verificării, reparării şi curăţării periodice, cel puţin o dată pe an, a coşurilor pentru evacuarea fumului, precum şi nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora, potrivit prevederilor Art.1 pct.2 din HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Facem un apel important la responsabilitate și prevenție, pentru siguranța locuințelor și a familiilor. Respectarea acestor recomandări poate preveni tragedii și poate reduce riscul producerii incendiilor.
**
Doar în ultimele 7 zile ale lunii octombrie, pompierii au intervenit pentru stingerea a 9 incendii produse la locuințe și anexe gospodărești. În total, pe parcursul lunii octombrie, au fost înregistrate 25 de astfel de incendii la nivelul județului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Campaniile de informare preventivă desfășurate la nivel național, pot fi accesate pe site-ul nostru pe calea: PREVENIRE → Campanii (https://isutm.igsu.ro/campanii), cât și pe canalul oficial de YouTube ISU Timiș: https://www.youtube.com/watch?v=tqEnkFjIbHg&list=PLw-v70mhjZjaq-qQjSzATfdC6mU2vl-2z.
Pompierii militari timișeni rămân la datorie pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.
Pentru alte informații, persoană de contact: purtător de cuvânt plutonier Zorița MIRCOV, 0749402710.

