Bilanț misiuni 6 luni 2026
În primele șase luni ale anului 2026, salvatorii timișeni au gestionat 15.707 misiuni înregistrate la nivelul județului, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 14.816 intervenții.
În perioada ianuarie–iunie 2026, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină la 12.973 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 72 de intervenții pe zi. În urma acestor misiuni, peste 13.200 de persoane au beneficiat de asistență medicală de urgență, iar alte peste 10.700 au fost transportate la unități spitalicești pentru investigații și tratament de specialitate.
Pe lângă misiunile de acordare a primului ajutor calificat, eforturile pompierilor militari s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. Astfel, în primele șase luni ale anului, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 334 de incendii, precum și la 254 de incendii de vegetație uscată.
Totodată, pompierii au acționat în urma producerii a peste 300 de accidente rutiere și feroviare, în urma cărora au fost desfășurate 10 misiuni de descarcerare pentru salvarea victimelor surprinse în autoturisme.
În aceeași perioadă, au fost executate 104 misiuni generate de efectele fenomenelor meteorologice periculoase, 46 de misiuni pentru salvarea animalelor, 17 misiuni ale echipajului pirotehnic, 6 intervenții ale echipajului de scafandri și 17 misiuni ale echipajului CBRN.
De asemenea, pentru siguranța cetățenilor, pompierii militari au desfășurat 96 de misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și de acordare a primului ajutor medical, în cadrul unor evenimente publice și manifestări cu participare numeroasă.
Peste 120 de intervenții au fost gestionate în cooperare cu Serviciile Voluntare și Serviciile Private pentru Situații de Urgență (SVSU și SPSU), colaborarea dintre structurile profesioniste și cele locale contribuind la reducerea timpului de răspuns și la eficientizarea intervențiilor în sprijinul comunităților.
În medie, salvatorii timișeni au răspuns la peste 87 de solicitări în fiecare zi din primele șase luni ale anului 2026.
Rezultatele înregistrate în primul semestru al anului 2026 reflectă ritmul susținut al activității operative și implicarea permanentă a pompierilor militari timișeni, care continuă să acționeze cu profesionalism pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului
ISU Timiș rămâne permanent la datorie pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului, acționând cu profesionalism în sprijinul comunității.
Persoană de contact: plutonier Zorița MIRCOV, 0749402710.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

